Speranță

E ciudat cum totul se termină și începe a doua zi... tot iarna! Se pare că acest anotimp friguros ascunde multe.
Acum e timpul pentru speranțe pentru dorințe pentru urări..și în același timp timpul pentru a recapitula cele petrecute în anul trecut, pentru a trage o linie, a lua niște concluzii, a regreta ce nu am făcut și a fi mândri de ceea ce am făcut.
Vom analiza pe rând fiecare propriul tablou și vom vedea câte culori s-au schimbat...dacă este mai vesel tabloul..sau dacă este mai trist. Ne vom afla în mașină pe un drum calm sau pe un drum greu, alunecos , cu multe obstacole, singuri în mașină sau... viceversa.
Mereu un sfârșit ar trebui să arate direcția noului început.

”If you can't have faith in what is held up to you for faith, you must find things to believe in yourself, for a life without faith in something is too narrow a space to live. ””

                                                                                          George E. Woodberry

Monolog de Crăciun

În lipsa fulgilor de zăpadă...nimic nu e mai frumos pentru sufletul fiecaruia în frigul și amărăciunea iernii decât să ne aducem aminte de ziua Crăciunului! E sărbătoarea când automat nu pot a nu da ceasul înapoi în iernile din '97 .. Departe de peisajul urban ce mă înconjoară, atunci simt că eram înzestrată cu alți ochi...si cumva cu trecerea anilor ochii mei văd mult mai detaliat tot. Din păcate. Îmi doresc ochii aceia înapoi pentru ca ei să transmită sufletului ce transmiteau atunci. Crăciunul e ziua dorințelor!

Departe de tonul nostalgic, nu pot să nu mulțumesc pentru lista enormă de dorințe împlinite. Moș Crăciun a avut grijă să bifeze multe dorințe de pe lista mea, și m-a înconjurat de ce îmi doream cel mai mult : iubire și sănătate. A avut grijă de sufletul meu să fie iubit, sănătos și fericit în fiecare Crăciun! Și sunt..recunoscătoare!

Din tren

Imaginea peisajului de iarnă la munte este sublima. Și nu neapărat l-am văzut. L-am simțit. Cum simți o anumită melodie, așa și văzul are puterea sa de a se coordona cu sufletul. Din vagonul de tren , în viziunea mea gurmandă munții păreau un tort uriaș acoperit cu frișcă. Câmpiile mi se păreau aluatul alb al fursecurilor de Crăciun, iar brazii verzi uriașe modele din turta dulce. Ce au văzut ochii... și ce a simțit sufletul sunt lucruri complet diferite...

Tabloul

Cautăm noi forme de a ne exprima identitatea... Ne place să ne ascundem în umbra altora și ne însușim trăsăturile lor din frica de a ne lăsa identitatea să țipe. Ne dorim pe moment să placem unei anumite persoane. Și dăm cu pensula cu alte culori peste tabloul nostru inițial. În loc de roz, dam cu un roșu aprins peste, în loc de verde punem un vernil...si ne tot modificăm ”tabloul”. Fiecare ar trebui sa fie propria operă de artă. Și să se aprecieze nu drept valoroasă, ci drept cea mai valoroasă posibilă. Astfel, va veni cu siguranță acel cineva care o va cumpăra. Care va înțelege noțiunea abstractă, realistă, suprarealistă sau cubistă, din sufletul nostru.

Oboseală

Uneori sufletul obosește. Și ce simte el rar de gândim să-l întrebăm... și îl obosim... din nou...O stare generală de oboseală ne apasă, de parcă greutatea hainelor mai groase ale iernii n-apasă numai pe umeri ci și pe suflet și rămâi perplex, static , având impresia ca toți ceilalți din jurul tău posedă puteri supranaturale.

Fulgi de zăpadă

Mă îndrept către bucătărie unde știu că mă așteaptă prăjitura bunicii. Cu mare pofta o aleg pe cea mai mare de pe platou, de parcă vroiam să îi dovedesc ceva prăjiturii. În fond, ridic privirea și văd primii fulgi de zăpadă. Mi-au dat impresia unor copilași pierduți, care nu aveau nici cea mai mică idee ce caută ei în acest loc. Agitați, se topeau într-o fracțiune de secundă la atingerea geamului meu. Și dacă tot am început să fac o analiză minuțioasă a tot ce mi-a trecut prin gând, mi-am amintit de diminețile în care la aceeași fereastră mă striga mama ”Uite Raluca, a nins!” Și peste peisajul parcării de un gri incontestabil vedeam o mare de alb, o maaare adunătură de fulgi de zăpadă care mereu îmi gâdilă puțin sufletul. Cel puțin pentru mine zăpada = amintirea copilăriei. E magică pesemne…

E o zi sfântă astăzi, Sfântul Nicolae, protectorul copiilor. Într-un debut amăgitor, decembrie celebrează puritatea și amintește tuturor că sunt copii. Perioada copilăriei este neprețuită și la fel și amintirile ei. Mulțumim Sfântului Nicolae, ne-ai adus aminte din nou, de cum eram copii, de ceea ce înseamnă zi de sărbătoare și bucurie ... sufletească! 

Snowflakes: Suflet..

Snowflakes: Suflet..: "Se zice că sufletul e precum sticla. O dată ce ai spart-o..nu o mai poți face la loc. O dată rănit, sufletul nu-l mai poți așeza la loc cum ..."

Suflet..

Se zice că sufletul e precum sticla. O dată ce ai spart-o..nu o mai poți face la loc. O dată rănit, sufletul nu-l mai poți așeza la loc cum era. Echivalent, se spune că nu te poți întoarce niciodată de unde ai plecat. Rezultă matematic în acest fel că viața e o mașină, pe un drum cu sens unic, fără marșalier, în geamurile căreia se aruncă cu pietre. Important  e deci să ne ferim de pietre. De-a lungul călătoriei se întâmplă să mai ai și pasageri în mașină. Unii rămân cu tine în mașină pe tot restul vieții….alții coboară la stații ce prezintă mai mult interes…  Mai apare uneori și o răscruce de drum, unde iei deciziile, apare de asemenea și lumina verde a semaforului ce îți dă prioritate ție, dar și cea roșie ce dă prioritate altora, și te ține pe loc. E straniu cum ghidat de niște legi atât de simple, omul este atât de complex. E drept cum unii copii pleacă de la bun început cu o mașină frumoasă, mare și confortabilă, gata să adăpostească cât mai multă lume și ajung la final de drum într-un tico. Sau vice versa.Și în funcție de reperul numit noroc, mașina se modifică. E straniu cum multe valori sunt atât de relative. Prietenia, familia, iubirea. Care în fond, trebuiau să fie cele mai solide și arhaice valori umane. 

Suflet de iarnă

M-am întors acum de afară și am simțit pentru întâia oară anul ăsta gerul. E un ger care îți taie fața, și probabil și sufletul are un ger…un ger ce taie avântul, speranțele. Prin gerul sufletului înaintezi mult mai greu…El are o putere ascunsă de a demoraliza. Și uite așa, te trezești la început de decembrie cu toate armele pierdute, cu oamenii tăi dragi ținuți undeva  departe de același ger. Nu-i mai lasă să se apropie de suflet. Cel puțin, nu de al tău.

Început de iarnă

“It’s beginning to look a lot like Christmas…” este refrenul ce-l fredonez de câteva zile încoace. Cum poate se spune, frigul aduce cu el sentimente urâte…și cum temperaturile scad…scade și increderea în tine, în cei din jur, în timp ce primăvara și vara au rolul de a “înviora” spiritele. Dar totusi văd Crăciunul ca un șemineu cu foc călduros în mijlocul unei case uriașe, goale, friguroase. E sărbătoarea ce îmi dă speranță...