Se zice că sufletul e precum sticla. O dată ce ai spart-o..nu o mai poți face la loc. O dată rănit, sufletul nu-l mai poți așeza la loc cum era. Echivalent, se spune că nu te poți întoarce niciodată de unde ai plecat. Rezultă matematic în acest fel că viața e o mașină, pe un drum cu sens unic, fără marșalier, în geamurile căreia se aruncă cu pietre. Important e deci să ne ferim de pietre. De-a lungul călătoriei se întâmplă să mai ai și pasageri în mașină. Unii rămân cu tine în mașină pe tot restul vieții….alții coboară la stații ce prezintă mai mult interes… Mai apare uneori și o răscruce de drum, unde iei deciziile, apare de asemenea și lumina verde a semaforului ce îți dă prioritate ție, dar și cea roșie ce dă prioritate altora, și te ține pe loc. E straniu cum ghidat de niște legi atât de simple, omul este atât de complex. E drept cum unii copii pleacă de la bun început cu o mașină frumoasă, mare și confortabilă, gata să adăpostească cât mai multă lume și ajung la final de drum într-un tico. Sau vice versa.Și în funcție de reperul numit noroc, mașina se modifică. E straniu cum multe valori sunt atât de relative. Prietenia, familia, iubirea. Care în fond, trebuiau să fie cele mai solide și arhaice valori umane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu